MARŢIŞORUL

Cu trei ani în urmă, Suzica, o pisicuţă maidaneză pe care am crescut-o în casă de mică, îmi făcea după vârsta de doi ani  câte două generaţii de pui pe an, unii născuţi prin martie – aprilie, ceilalţi prin iulie-august.
În anul acela s-a hotărât să-mi facă o surpriză de 1 martie, ziua binecunoscută a mărţişorului. 
Fiind singur acasă, încă nu începusem campania de pescuit pe mare, turnam nişte plumb pentru sculele mele, folosite la pescuitul pe mare. Fiind ocupat cu topirea materialului şi turnarea lui în matriţă, nu eram atent la ce face pisica care se tot învârtea pe lângă mine frecându-se de picioarele mele, parcă nu-şi găsea locul. La un moment dat o aud cum se vaită şi intrigat mă uit la ce făcea  în living eu fiind cum spuneam în bucătărie.

Destul de neplăcută mi-a fost surpriza când am văzut că ea se chinuia pe fotoliu să dea viaţă unei noi generaţii de “mici terorişti”. De ce le spun aşa am să vă povestesc pe parcursul istorioarei. Poate nu prindeam momentul când cele patru noi creaţii ale naturii ieşeau la lumina zile din burtica mamei lor, unde s-au dezvoltat timp de două luni de zile, dacă nu o auzeam din bucătărie cum se văita. Văzând despre ce este vorba, am alergat repede la dulapul cu haine de lucru şi am scos un halat mai vechi al bătrânei mele mame, ce nu-i mai era de folos fiind plecată din lumea viilor, aşezându-l sub pisică. Norocul meu că nu era soţia acasă, care tot timpul m-a atenţionat:

- Vezi că ai să te trezeşti cu ea că fată în casă şi vă duce-ţi amândoi de nu vă vedeţi.

- Este cald afară acum şi îşi găseşte ea pe undeva culcuş să nască, îi replicam eu.

- Da, da, să crezi tu că-i fraieră să plece ea  din casă când aici este cald şi bine pentru pui.

- Vom mai vedea atunci ce va fi.

Cum se năşteau pe bandă rulantă, am alergat repede la magazinul de la colţul blocului şi am împrumutat o cutie din carton pentru a-i confecţiona un culcuş unde să stea Suzi cu puii săi. 
Era 1 martie, zi în care toţi bărbaţii cumpărau şi făceau cadou mărţişoare persoanelor dragi, sau colegelor de serviciu. Suzi mi-a adus patru mărţişoare, unul mai frumos ca celălalt, două fetiţe şi doi băieţi.

Primul pui născut era fetiţă şi semăna leit cu mama, o mamă foarte iubitoare şi atentă faţă de puii ei. Dacă ar fi şi toate mamele din specimenul oamenilor, la fel de iubitoare ca aceste animăluţe, tare bine ar fi, nu s-ar mai găsi copii abandonaţi sau unii chiar ucişi şi aruncaţi pe la tomberoanele de gunoaie, pentru a se scăpa de povara creşterii lor, când viaţa fără obligaţii este mai uşoară pentru aceste specimene inumane, care se autodefinesc eronat ca fiinţe umane.

Fiind primul pui născut şi mai ales că era şi fetiţă, având în vedere că s-au născut în perioada unor acute şi aprige frământări politice dintre PNL şi PDL aflaţi atunci la guvernare, am început să le dau nume puilor inspirându-mă din scena politică, Băse şi Teri la băieţi după numele celor doi protagonişti ai tuturor scandalurilor politice la cel mai înalt nivel, iar la fete  Nori şi Mony. Pe fetiţa născută prima, am botezat-o Norica după un numele unei bine cunoscut P.N. - liste ce se tot zbătea să ajungă ministrul justiţiei, iar celei de a doua i-am zis Mony după numele celei care o tot contra.

Când soţia a sosit acasă de la serviciu, intenţionând să-i fac o “surpriză” sub formă de glumă, i-am pregătit mărţişorul, un pisic legat cu şnurul bicolor aşezat într-o cutiuţă de bijuterii. Intră ea foarte veselă pe uşă cu buchetele de flori în mână primite de la patron şi colegi, când şi eu la fel de vesel o întâmpin spunându-i:

- Dragă, anul acesta ai două mărţişoare. Primul este surpriza din cutiuţa de pluş de la o simpatizantă a la şi celălalt de la mine, inclusiv freziile.

- Ce surpriză? Cine mi-a mai trimis mărţişor?

- Vezi tu. Deschide cutia şi ai să vezi.

Când a primit în mână cutiuţa de catifea albastră, nerăbdătoare crezând că iar i-am luat ceva din aur ca de obicei, dă să deschidă cutia şi văzând pisicul în cutie s-a speriat aşa de tare, încât a aruncat cutia cu pisic cu tot, crezând că-i şobolan şi îi fac o glumă ne piperată. Noroc că mă aşteptam la această reacţie şi am întins mâna prinzând pisicul.

- Doamnă nu te supăra, dar nu este cadoul de la mine, ci de la Suzica. A ţinut să-ţi aducă un mărţişor şi cum nu ştia să-l ambaleze şi nici nu putea să ţi-l înmâneze,  m-a rugat pe mine să o fac.

După prima spaimă, aflând despre ce este vorba, a luat din nou cutia şi a privit pisicuţul care doar de câteva ore ieşise la lumina zilei. Era maroniu cu alb şi la fel ca mama lui, cu pete albe pe botic. Abia se mişca în cutiuţă, iar mamă-sa ne dădea târcoale, mieunând după el. L-am dus în noul lor cămin, amenajat lângă fereastra din bucătărie pentru a nu ne încurca în treburile gospodăreşti.

Acum Norica sau Nori cum o mai alint eu, se pregăteşte să dea viaţă celei de a cincia generaţie de pui. Când era de câteva luni, se obişnuise să doarmă pe roata din faţă a Matiz- ului meu.

Cum vara plec dimineaţa foarte devreme din parcare spre mare la pescuit, pe la ora trei şi jumătate, nu ştiam că pisicul doarme la răcoare pe roata din faţă. La întoarcere am găsit pisica cu blana jupuită pe spate şi un picior din faţă fracturat. Fugi cu ea imediat la medicul veterinar care după un consult general, mi-a spus că de fapt nu este piciorul rupt  (a zis el dar eu nu am fost convins, a şchiopătat multe luni şi o doare şi acum după ani de zile), apoi fă-i injecţii, tratament cu pastile şi pomezi reuşind ca în maximum două luni nici să nu se mai cunoască că a avut blana smulsă de pe spate. S-a regenerat foarte repede. S-a adeverit că după cum se spune, pisica are nouă vieţi.

Norica este crescută în casă şi este masorul meu permanent. Nu-mi cere bani, se mulţumeşte doar cu hrana, mai ales că înghite cam 8-10 guvizi mai mici la o masă, hrana sa preferată din aprilie până în noiembrie cât merg pe mare. Se aşează pe pieptul meu şi începe masarea cu lăbuţele din faţă, urcând până ajunge să doarmă sprijinindu-şi capul pe umărul meu.

În acel an, la generaţia din vară, Suzi a hotărât să nască în altă parte, unde să găsească hrană suficientă şi pentru următorii pui. Nu a mai apărut în zonă. Sau cine ştie ce se mai putea întâmpla cu ea cu atâtea maşini şi câini în oraş.

Acum Norica este din nou cu burtica plină cu pui şi tot în camera mea doarme. Se aşează la capătul patului la picioarele mele şi acolo doarme, iar puiul său de vreo şapte luni în partea cealaltă a patului. Când are nevoie să iasă afară vine şi începe să-şi frece boticul de obrazul meu, până mă scoală să-i dau drumul afară. Cred ca până la 1 martie va da naştere unei alte generaţii de “terorişti” aşa cum i-am numit şi mai sus. De ce? Pentru că imediat ce încep să iasă din cuşca lor, îmi invadează grădiniţa cu flori şi în joaca lor colectivă până nu distruge fiecare fir de floare, nu se lasă. Se urcă pe ele, sau se culcă deasupra lor la răcoare, când soarele arde ţărâna de poţi fierbe un ou în ea.

Nu ştiu ce voi face cu ei, deoarece munca şi investiţiile mele în bulbi şi seminţe de flori este o risipă inutilă. In zona mai sunt şi alte 8-10 pisici de la blocul de vis-à-vis, funcţie de perioada lor de naştere. Din cauza aceasta am preferat să opresc doar un băiat, restul au fost luaţi sau i-am dat la alţi doritori.  Orice fiinţă este un dar al naturii şi trebuie iubită şi ocrotită.

Mangalia – martie 2009